Biografia autorului:

Nora Iuga (n. 4 ianuarie 1931, București) este licențiată a Facultății de Filologie, Universitatea din București (1953). A debutat o dată cu al doilea val șaizecist, publicând în 1968 volumul de versuri Vina nu e a mea. Au urmat douăzeci de volume de poezie, proză și jurnal: Captivitatea cercului (1970); Scrisori neexpediate (1978); Opinii despre durere (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Inima ca un pumn de boxeur (1982); Piața cerului (1986); Cîntece (1989); Săpunul lui Leopold Bloom (roman, 1993; 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Dactilografa de noapte (1996; 2010; Premiul Asociației Scriitorilor din București); Spitalul manechinelor (1998; 2010); Capricii periculoase (1998); Inima ca un pumn de boxeur (antologie, 2000); Sexagenara și tânărul (roman, 2000; 2004; 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul revistei Cuvântul); Fasanenstraße 23 — O vară la Berlin (jurnal, 2001); Autobuzul cu cocoșați (2001; 2010); Lebăda cu două intrări (roman, 2003); Fetița cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvântul); Hai să furăm pepeni (roman, 2009); Berlinul meu e un monolog (jurnal, 2010); Blogstory (jurnal, 2011); Petrecere la Montrouge (2012).

Cărțile sale au fost traduse și publicate în Germania, Franța, Italia, Elveția, Spania, Bulgaria și Slovenia.

În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspândirea culturii germane în lume. A beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD).

A tradus numeroase cărți, semnate de August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Friedrich Nietzsche, Knut Hamsun, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Jünger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi, Rolf Bossert ș.a.

Despre Piața cerului. Jurnal de bucătărie:

„Piața cerului, volumul cu un titlu atît de liber și deschis al Norei Iuga este de fapt o nouă călătorie în jurul propriei camere; camera este însă aici o bucătărie; o bucătărie de bloc, prozaică desigur, plină de « oale și crătiți » și din care « mătura și fărașul » nu lipsesc (...), preschimbîndu-se rînd pe rînd în « salonaș monden » sau « cafenea literară » (printre obișnuiții cărora s-au numărat și poeții de mare talent, prematur dispăruți, Virgil Mazilescu și Marius Robescu — fixați de Nora Iuga în două stop-cadre tulburătoare), în cameră de tortură (din moment ce « pe masa de bucătărie se spintecă, se toacă, se răzuiește, se strivește, se pisează, se jumulește, se jupoaie...»), muzeu: «uneori în bucătărie se păstrează relicvele unei civilizații mai vechi: un primus, un fier de călcat cu cărbuni, care se închide la vîrf cu un cap de cocoș, o piuliță de aramă, un grătar de sîrmă, un vătrai», cabinet de lucru: « Nimic mai grotesc decît o mașină de scris pe masa de bucătărie, printre coji de ouă și de cartofi, cuțite și strecurătoare...» (...) Cenușăreasa spațiului domestic, bucătăria, devine aici o interesantă eroină. Mai multe lumi își dau întîlnire în perimetrul ei modest, în care existența poetei se desfășoară în regimul trăirilor suprapuse. (...) De un prozaism ferm, de o cruzime tăioasă, poezia Norei Iuga este în același timp de o rară îndrăzneală a inspirației. Autoarea însăși e o cenușăreasă ce reușește — explozia spațiului închis e în acest volum deosebit de spectaculoasă — să evadeze adesea din bucătărioara în care gătește și scrie în « piața cerului », o piață a sufletelor de poeți desigur, acolo unde au loc marile baluri ale fanteziei. Piața cerului este o carte profundă, sinceră, curajoasă: « cine are curajul să-și pună lacrima / sub microscop », întreabă poeta, care tocmai asta face în volumul ei de autoanaliză și spovedanie — răscolitor în toate sensurile.”

Valeriu Cristea, 1986