Despre autor:

Nicolae Coande s-a născut la Osica de Sus, lîngă Caracal, pe 23 septembrie 1962. Locuiește în Craiova, unde propune întîlniri cu scriitori și poeți — pentru ca gustul literaturii și aroma prieteniei să nu piară în oraș.
A debutat editorial cu placheta de poeme În margine (1995, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România). Au urmat: Fincler (1997, Premiul Filialei Craiova a USR), fundătura homer (2002, Premiul USR), Folfa (2003), Vînt, tutun și alcool (2008), Femeia despre care scriu (2010), precum și antologiile VorbaIago (2012) și Persona (2013). A mai scris cărți de publicistică și eseuri.
Este prezent în antologii și reviste din mai multe țări europene și SUA.

Despre Nu m-au lăsat să conduc lumea:

„Nicolae Coande e cel mai sever mistic (al poeziei, dar nu numai) dintre poeții de azi. Mîniile, imprecațiile, afuriseniile lui de aici se trag: din ultrajul idealurilor prea febrile și prea radicale. El e chiar misticul negativității [...] restul e literatură. Iar el literatură nu vrea să scrie.”

Al. Cistelecan

„Coande scrie, esențializat, la marginea morții: nu împotriva ei, ci în complicitate cu ea, poezia sa fiind, după ce trecem de toate etichetele foarte inteligente care i s-au atașat, o thanatofilie atent controlată.”

Ștefan Borbely

„Prin noul său volum, Nu m-au lăsat să conduc lumea, Nicolae Coande mai demonstrează o dată că viabilitatea unei formule poetice nu ține de mode, de migrații sezoniere, de tendințe. Că un poet adevărat continuă cu obstinație să-și urmărească obsesiile, să-și hrănească indispozițiile, și o face rămînînd tot timpul subtil și neașteptat, fals sentențios — dai la tot pasul în această poezie de admirabile scăpărări de luciditate și inteligență bine strunită —, sarcastic, negru-n cerul gurii și bavard, cînd, de fapt, atît de grav în fiecare secvență derulată în filmul său straniu, ce atinge uneori tragismul prin intermediul metonimiei și al deriziunii. Lucru pe care doar cîțiva dintre cei cu adevărat mari (nu neapărat poeți galonați sau faime ale istoriilor literare) l-au mai reușit atît de memorabil — de obsedant — în toată poezia românească recentă.”

Claudiu Komartin