Biografia autorului:

Constantin Abăluță (n. 1938, București) este poet, prozator și antologator, absolvent de Arhitectură (1961) și autorul a peste 60 de cărți, printre care: Piatra (1968), Eww Erre (1972), Obiecte de tăcere (1979), Violența memoriei pure (1980), Aerul, mod de folosință (1982), Singurătatea ciclopului (1988), Drumul furnicilor (1997), Cârtița lui Pessoa (1999), Odăile (2001), Despre viața și dispariția broaștelor mele țestoase (antologie, 2004), Intrusul (2005), Nu eu dar nici altcineva (2011), Bazooka Girl (Casa de Editură Max Blecher, 2012), chiar așa (2015), trăiesc în fața dumneavoastră (2017). A tradus în românește volume de Samuel Beckett, Henri Michaux, Boris Vian, Frank O’Hara, Patrick Modiano, Gérard Augustin, Jan H. Mysjkin etc.

Despre MAI SINCER CA HIMALAYA:

„De-a lungul timpului, poezia lui Constantin Abăluță a primit mai multe etichete, iar autorul ei a fost considerat pe rând suprarealist, poet al obiectelor sau minimalist. Asta și pentru că, spirit erudit, excelent cunoscător al poeziei contemporane, el le-a putut lăsa impresia unora că poetizează pe linia unui program și că scrie o poezie ieșită mai mult din creier decât din inimă. De fapt, dacă a experimentat mult, Abăluță a făcut-o în maniera unui alchimist aflat mereu în căutarea unei esențe ultime a poeticului, ajungând în cele din urmă să mizeze pe simplitate, pe limbajul direct și pe repudierea artificiilor retorice. Poetul se află acum în momentul în care, după ce toate măștile lirice au fost lepădate, izbutește să fie într-adevăr, vorbind despre marasmele biologice și sufletești ale senectuții, «sincer ca Himalaya».”

Octavian Soviany

„Poezia lui Abăluță e bastonul unui (stră-)văzător. E sprijin și instrument de însemnat — «în miezul frunții». O lirică «de apartament», a spațiilor claustrale, reclusive, dar și a «gulagului democratic». O marginalitate albă, prozaică — a Observatorului care sondează micro- și macropeisaje, a discursului său sincer, sinceritate care mi-a amintit de Petre Stoica, de rafinamentul camuflat al acestuia, de periferiile sale — agonice și, deopotrivă, privilegiate. La puțini poeți, revolta are o asemenea naturalețe. La și mai puțini, norii și bețele de chibrit au același «coeficient» poetic. Himalaya echivalează sinceritatea și/cu verticalitatea.”

Tudor Crețu