premiul de poezie
pentru debut „Iustin Panța”

premiul revistei Accente pentru
debut în literatură, ediția I, 2013

Biografia autorului:

Teodora Coman (n. 1976, Sibiu) a publicat poezii în revistele „Dilema veche”, „Arca”, „Euphorion”, iar din 2011 scrie cronici de carte în revista „Poesis Internațional”. Prezentă cu un grupaj de poeme în antologia Ziua cea mai lungă (2011). Cârtița de mansardă reprezintă debutul său editorial.

Despre Cârtița de mansardă:

„În Cârtița de mansardă, Teodora Coman radiografiază cu subtilitate — dar și cu impresionantă percutanță — un cotidian domestic, feminin, aflat la limita dintre biografismul autentic și tușele groase, autoironice, ale deconstrucției mitologiei individuale. În aparență, textele ei sunt stampe gracile, crochiuri dezinvolte, dar liniile diaristice sunt mereu subminate de convulsie, de respirația sacadată, de gestul compulsiv, de o anxietate abia ținută în frâu care inseminează materia și se refractă din obiectualitatea claustrantă. Aici, în mansarda Teodorei Coman, se desfășoară stranii exerciții de anonimizare, ca și o autopsiere atentă a exuviilor, într-o scriitură sigură, epurată de orice stângăcie care ar putea aminti, la limită, că autoarea volumului este o debutantă. Astfel, colată din fulgurații vizuale, poezia ei are tensiunea și melancolia sfâșietoare din pictura Fridei Kahlo crescute pe suprarealismul monstruos și anarhic al unui Max Ernst.”

Rita Chirian

„Cârtița de mansardă este volumul unei poete cu voce sigură și distinctă, fără urmă de ezitare în limbaj, fără efecte compoziționale de epatare, ale cărui calm, eleganță și austeritate îmi evocă prestația unui spadasin. Dacă n-aș fi cunoscut poezia Teodorei Coman de pe blogul autoarei, aș fi avut emoții pentru debutul în volum tocmai în 2012, când se anunță cel mai bun an al poeziei noastre din ultimele (măcar două) decenii. Poemele sunt însă la înălțime: un vizionarism al interiorității, un sens centripet și autodistructiv în același timp al tuturor mișcărilor eului, o perseverență în a esențializa mereu, minimalist, recipientul conștiinței reflexive până la dimensiunile cârtiței închise în mansardă, în spuma din cabina de duș, sub ușa închisă, un exercițiu suprarealist de abstragere din propriul corp devenit când circuit de mecanism, când natură impregnată panteist, când rabatabil, când procesabil ca o stofă — sunt doar câteva dintre argumentele de forță ale acestui volum.”

Mihaela Ursa