Serghei Timofeev
Aparatele unui timp liniștit

Anul apariției: 2020
Colecția: Hors collection
Format: 190 X 137 mm
Număr de pagini: 102
ISBN 978-606-8577-75-3
Preț: 25 RON

traducere din limba rusă de
Diana Iepure

Aparatele unui timp liniștit cuprinde poeme din Синие маленькие гоночные автомашины (Новое литературное обозрение, 2011), STEREO (Орбита, 2012) și Реплика (Орбита, 2018).


Biografia autorului:

Serghei Timofeev
(n. 1970, Riga)
este un poet leton de limbă rusă, personalitate marcantă a lumii culturale letone. Absolvent de Filologie, a lucrat ca jurnalist, iar între 2011-2012 a condus Consiliul Național Leton pentru Cultură. Este unul dintre cofondatorii grupului Orbita (1999), cel mai important fenomen în literatura de limbă rusă din Letonia. A publicat mai multe volume de poezie, printre care Câine, Scorpion (1994), Amintirile unui DJ (1996), Aproape fotografii (2003), Mașinuțe albastre de curse (2011), STEREO (2012), Replica (2018) și este unul dintre alcătuitorii antologiei de poezie rusă contemporană Nouă dimensiuni (2004). A realizat proiecte ce vizau includerea poeziei în diverse media: instalații interactive, jocuri pe calculator, clipuri video etc. În 2013, a lansat, împreună cu colegii de la Orbita, o stație poetică de radio pirat, Marx FM, care a difuzat, timp de o săptămână, lecturi de autor în trei limbi (rusă, letonă și engleză), în centrul orașului Riga.



Biografia traducătorului:

Diana Iepure
(n. 1970, Chișinău)
a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Chișinău. Autoare a trei volume de poezie: Liliuța (2004), O sută cincizeci de mii la peluze (2011) și În rest, viața e frumoasă (în curs de apariție la Casa de Editură Max Blecher). A tradus din limba rusă cărți de Boris Akunin și Alexei Salnikov, precum și două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească (2013), Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017).




Această carte a fost publicată cu sprijinul platformei Latvian Literature și al Ministerului Culturii al Republicii Letonia.