„Toate cărțile care au ajuns pe lista scurtă (ba și câteva pe care nu le-am selectat pentru ultima cernere) au calități care-mi dau încredere în autorii lor și în viitorul acestor volume, dacă se va mai insista pe ele. Însă avem un singur câștigător (după un an în care, deși aș fi vrut să fie altfel, premiul nu a fost acordat): manuscrisul volumului Mile End al lui Ciprian Popescu. Astfel, el se adaugă contingentului de debutanți pe care Casa de Editură Max Blecher i-a propus din 2011 încoace, fiind al zecelea autor a cărui primă carte de poezie apare la noi (am mai debutat, acum exact cinci ani, și un tânăr romancier), în colecția Opera Prima. Baftă tuturor, sunt sigur că pe unii dintre cei peste 60 de autori care au trimis, participând la concurs, îi voi reîntâlni, vom lucra împreună și poate chiar voi ajunge să le editez cărțile în viitor.”

Claudiu Komartin



Ziua 11


stupidului vis cînd ai pierdut California
între blocurile locuite de meteci
vinituri în graiul poetic al băștinașilor
cetățeni cu drept de vot bătaie și avort
prin subsolurile cu țînțari anofeli
unde se înmulțeau șobolanii
ratus norvegicus
tu spărgeai semințe în fum și trăiai
senzația ireală că șubrezenia
îți urca ireversibil prin oase

ce slab erai ce zile roase
de-ntuneric

‘n-avem sită avem roșii avem pită
cu brînză și fasole sleită’

strălucea periferia
prin ferestrele epocii pre-termopane
în cartierul Pipirig în zona Cambogia
rula noua revoluție culturală noaptea
viu ardeau imaginile foiletonului porno suedez
importat de patronii televiziunii locale
noii stăpîni ai orașului
cablat în anii ‘90 la satelit
după modelul socialist nordic
versiunea umană a modelului specialist

iată încă o idee imbecilă
circulînd în lesă
fără stăpîn

cîte creiere ciobite în goana după coolness
a oribilei adolescențe
a oribilei obsolescențe

stupidului vis îi zici de-abia acum
adio


Ciprian Popescu, din volumul Mile End,
în pregătire la Casa de Editură Max Blecher




Ediția a VI-a a concursului de debut în poezie Max Blecher

Casa de Editură Max Blecher (www.maxblecher.ro) organizează a VI-a ediție a concursului anual de debut, continuând inițiativa pornită în 2011, al cărei scop este descoperirea și publicarea unor autori valoroși nedebutați în volum. Un concurs deschis poeților care nu au publicat editorial, câștigătorul fiind ales de către cei trei membri ai juriului.

La fel ca în anii trecuți, condiția principală de participare este să nu fi debutat în volum. Nu există limită de vârstă pentru înscriere. Premiul constă în publicarea manuscrisului câștigător și lansarea cărții la târgul de carte Gaudeamus (noiembrie 2016).

Adresa de e-mail la care manuscrisele vor fi înscrise este:
debutmaxblecher@gmail.com.
Data limită de trimitere este 1 octombrie 2016. Nu există condiţii în ce privește numărul de pagini, fontul ales pentru paginare, formatul în care va fi trimis manuscrisul.

Juriul concursului de debut Max Blecher este alcătuit din: Teodora Coman, Andrei Dósa și Claudiu Komartin.


Câştigătorii edițiilor anterioare:

2011:

Matei Hutopila, c o p c i
(Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni)


2012:

Anatol Grosu, epistola din filipeni
(Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut)


2013:

Florentin Popa, Trips, heroes & love songs
(Premiul „Iustin Panța” pentru debut)


2014:

Ștefan Ivas, mila schimbă gustul cărnii
(Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut)