Despre Nomadosofia:

„MARGENTO is a caravan, a circus, a symphony, and a brawl. It is a global, multi-languaged, powerful performance troupe made of more than fifty poets (from Darwish to Ly Doi, Levine to Ng to Oeur) working in a brand-new kind of theater. And its conductor, impresario, and visionary puppet-master is the brilliant Romanian poet and performer Chris Tanasescu. In his hands, in his head, and with his orchestration, poetry comes vitally alive in a shared, communal, polyphonic, and charged new way — rich with political aptitude and buzzing with lyrical pizzazz — as it seeks to remember our many origins, roaming on toboggans, fishing boats, and taxicabs alike, and searching for a place for the night. Songs alongside footnotes, tiny imagist poems loaded like bombs inside rangy prose documents, lyrics within dramatics within call-and-response meta-texts, the four primary “poems” of Nomadosofia cover the globe with poetry that leaps over borders, from erotic to elegiac, holy to profane, formal to wildly improvised, ancient yet as new as the latest zip-drive. If you want to hear a poetry as representative, as capacious, and as timely as is humanly possible, turn on Nomadosofia and, I predict, soon you’ll be singing along. Everyone’s welcome.”

David Baker

„...Ceea ce propune această încercare de jam session poetic este a da naștere unei lumi împreună, unde poetul să își sfârșească exilul (sau să-l înceapă). Dar, dincolo de această întâlnire cu Celălalt, ce reușește Chris Tanasescu să realizeze prin proiectul său este o reinterpretare și actualizare a mai vechiului concept de Gesamtkunstwerk, înlocuind „apusul” concept de operă (creație a unui autor unic) cu cel de dispozitiv informațional, unde diferiți autori devin membrii aceleiași comunități imaginare: „Ideea e însă nu doar să furi/ înregistrări, sau doar să plagiezi/ ci chiar să creezi dispozitive infor/ matice (că doar nu inforener/ getice) genetice”. Cu alte cuvinte, nu numai o paradă a formelor și artelor, ci una a spiritelor care le creează. În acest sens trebuie privit și înțeles termenul de „graf”, care împrumută de la cel derridean fascinația pentru conexiuni nelimitate și proliferare textuală, dar îl și depășește prin relațiile extratextuale pe care le dezvoltă și le presupune tehnica de construcție a unei creații de acest tip (vezi și scrisoarea către Alec, cât și discuția dintre cei doi). Apariția unei astfel de cărți este un moment important atât pentru literatura română, cât și pentru artă, în general. Să nu uităm că ea nu s-a născut pe un teren gol (amintim aici de Sonia Larian, cu Bietele corpuri, carte pe nedrept marginalizată) și marchează un alt mod de a recepta și de a analiza creația artistică.”

Iulia Militaru