Casa de editură Max Blecher anunță apariția în colecţia Plantaţii a celui de-al treilea volum al lui Răzvan Ţupa, poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti. Este o carte aşteptată din 2005, timp în care Răzvan Ţupa a devenit cel mai energic şi mai inventiv promotor al poeziei în spaţiul public. Proiectele pe care le-a creat au adunat de fiecare dată oameni în jurul său. Dinamica secretă a poeziei lui Ţupa provine din aceeaşi sursă – este firească, prietenoasă, naturală ca aburul ce se ridică dimineaţa din asfalt.

Răzvan Ţupa (n. 1975, Brăila) a debutat cu volumul Fetiş (2001), pentru care i s-a decernat Premiul Naţional „Mihai Eminescu” pentru debut. Doi ani mai târziu, cartea a apărut într-o ediţie revăzută sub titlul Fetiş – o carte românească a plăcerii (2003). A doua sa carte, Corpuri româneşti (2005), a fost însoţită de un CD cu texte în lectura autorului. Răzvan Ţupa a organizat, între 2005 şi 2010, mai multe serii de întâlniri şi evenimente având în centru literatura contemporană („Poeticile cotidianului”, „atelieRelaţionale”). Redactor-şef al revistei Cuvântul (2006-2008) şi autorul documentarului poezie. puterea (2009).

Prezentarea cărţii va avea loc la Târgul de carte Gaudeamus, sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 18, la standul Casei de editură Max Blecher, unde va avea loc un performance al autorului.