Biografia autorului:

Constantin Abăluță (n. 1938, București) a urmat studii de arhitectură, dar s-a dedicat exclusiv scrisului la sfârșitul anilor ’60. De la debutul din 1964, a publicat numeroase volume, printre cele mai cunoscute: Piatra (1968), Obiecte de tăcere (1979), Violența memoriei pure (1980), Aerul, mod de folosință (1982), Singurătatea ciclopului (1988), Drumul furnicilor (1997, reeditată în 2011), Cârtița lui Pessoa (1999), antologia Despre viața și dispariția broaștelor mele țestoase (2004), Intrusul (2005), Orașul marea (2006), volumele de proze Ultimele știri din Planeta simetrică (1981) și Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului (2010). Reputat traducător, a transpus în limba română numeroși poeți din franceză și engleză.

Despre Bazooka Girl:

„Pe vremuri exista un slogan, « mămăliga nu explodează ». Acum școlarii vor toți în Dubai și țopăie de colo până colo să nu înțepenească. Pensionarii au lansat moda cartoanelor atârnate la gât cu « Vrem eutanasiere gratuită ». Pe poetul român îl inspiră alcoolul, pe dictator, alfabetul surdo-muților. Numai Constantin Abăluță, care vorbea în șoaptă cu scaunul din mijlocul străzii sau cu nuca din șifonier, confesorul discret al obiectelor și a tot ce nu cuvântă și trece neobservat, acest domn, cu alura lui de sir englez cam scăpătat, urmărește câinele cu roți în loc de labe traversând strada printre mașini și scrie pe trotuar « viața – în curs de apariție »”.

Nora Iuga

„Privirea lui Abăluță pare (repet, pare) îndatorată exclusiv realității. Apoi, dintre pietrele acestea atât de « reale », cuvintele purtătoare de sensuri cuminți, pur descriptive, răsare din nou șarpele răzvrătirii și-ți dai seama că poetul nostru face ce știe el mai bine: asuprește realitatea, o domină și-o batjocorește.”

Bogdan-Alexandru Stănescu

„Am o simpatie deosebită pentru decența disperată a lui Constantin Abăluță și a poeziei pe care o scrie. Admir omul pentru silueta sa galantă, pentru extravaganța reținută, și rămân un cititor al acestui poet prolific și perseverent, la prima vedere peste măsură de productiv, care trăiește însă, fără fastul și narcisismul atât de des întâlnite la poeții români, în religia scrisului.”

Claudiu Komartin