Despre autor:

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) a publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010), Amintiri pentru tatăl meu (2010) și Frânghia înflorită (2012). Este, de asemenea, autorul volumelor de critică: Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007), Eminescu. Trei eseuri (2011), Mistica poeziei (2013) și Poezie și individuație (2014), al povestirii Shilluk. Scrisoare despre Franz Binder (2013) și coautor al seriei de antologii Cele mai frumoase poeme (2011, 2012, 2013). A tradus în limba română poezia lui John Berryman (2013) și Ezra Pound (2015).

Despre 4 A.M. Cantosuri domestice:

„Într-o noapte de Crăciun, acum 25 de ani, am auzit la radio colinde religioase, cu îngeri, pentru prima dată în viață. Era imediat după ce se anunțase execuția lui Ceaușescu. Senzația de stupoare de atunci, prezența bruscă a îngerilor într-un peisaj cu sânge și zăpadă, mi-o evocă acum poemele lui Radu Vancu, cu frumusețea și candoarea lor zdrobitoare.”

Doris Mironescu

„Un maestru al cruzimii. Cruzimea sa însă este una îndreptată spre sine, o autoflagelare continuă, dusă (cu fiecare carte) cât mai aproape de perfecțiunea unui harachiri. Cea mai vibrantă cruzime poetică din câte-am văzut în acțiune în ultimii ani.”

Simona Sora

„Încă de la prima sa carte, Radu Vancu s-a instalat în postura de reporter al întâmplărilor familiale. Nu-i nici măcar un știrist senzațional din cale-afară, de vreme ce singurul eveniment cu potențial ridicat de rating (sinuciderea tatălui) e fie camuflat în plasa rutinelor domestice, fie distilat prin amintire, reverie și viziune. Însă tocmai asta e șmichiria: mansarda lui Vancu e un Aleph borgesian în care, pe la 4 a.m., își dau întâlnire văzutele și nevăzutele, Isus și Buddha, ororile de la Birkenau și Sfântul Duh al aricilor, Anne Sexton și John Berryman. Dacă reportajele sale ne vor fascina mereu cu aura lor de news that stay news e pentru că, dintre poeții români contemporani, Radu Vancu e singurul care a reușit să-și transsubstanțieze biografia într-o epopee.”

Andrei Terian